Trei drumuri judeţene din Constanţa mai sunt închise pe anumite tronsoane, marţi după-amiază, din cauza ninsorii şi viscolului, a informat Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP).
Sunt în continuare închise următoarele tronsoane: DJ 391 Negru Vodă – Cerchezu – Viroaga, DJ 392 Independenţa – Dumbrăveni, DJ 391A intersecţie DJ 392 Olteni – Viroaga.
‘Se lucrează la redeschiderea circulaţiei pe tronsoanele închise. (…) Pe toate drumurile judeţene se circulă în condiţii grele de iarnă. Se acţionează cu un număr total de 24 de maşini şi utilaje’, reiese dintr-o situaţie de la ora 14,00 întocmită de RAJDP Constanţa.