Trei persoane bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc au fost reţinute de procurori pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentate judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanţa, suspecţii au fost reţinuţi în urma a trei percheziţii domiciliare, fiind găsite totodată şi circa 5 kilograme de canabis şi o cultură indoor de plante de canabis.
‘La data de 16.06.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Măsura a fost dispusă după ce, la aceeaşi dată, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Constanţa, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate în vederea indisponibilizării cantitatea de aproximativ 5 kilograme de canabis, o cultură indoor de plante de canabis, prevăzută cu instalaţiile aferente de încălzire, iluminare şi aerisire, fertilizatori, precum şi alte bunuri cu valoare probatorie’, se arată într-un comunicat de presă transmis de DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa.
Conform sursei citate, cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi, vineri, Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa – Serviciul Antidrog, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)