Trupul unui bărbat de 52 de ani, din municipiul Constanţa, plecat de acasă de la sfârşitul lunii octombrie, a fost găsit vineri în apa canalului Dunăre – Marea Neagră, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Autorităţile au fost alertate printr-un apel la numărul unic de urgenţe.
‘Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Navale Năvodari au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre Marea Neagră – Port Luminiţa o persoană pluteşte la suprafaţa apei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, dar şi pompierii, care au scos trupul din apă, iar un echipaj de ambulanţă a constatat decesul. Din cercetările efectuate a fost stabilită identitatea persoanei ca fiind un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Constanţa. Persoana în cauză figura ca persoană plecată în mod voluntar de la domiciliu, din data de 29 octombrie a.c.’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Conform sursei citate, pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală.