AcasăStiri generaleConstanţa: Tururi subacvatice gratuite la situl arheologic din zona Cazinoului

Constanţa: Tururi subacvatice gratuite la situl arheologic din zona Cazinoului

Situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanţa va fi vizitat gratuit, timp de o lună, de 400 de tineri echipaţi în costume de scufundare şi însoţiţi de ghizi, au anunţat, luni, iniţiatorii proiectului.

Proiectul cultural ‘Vestigii subacvatice 2022’ promovează în rândurile publicului tânăr vestigii ale zonei de est a cetăţii antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre.

Conform organizatorilor, în perioada 4 iulie – 5 august, 400 de tineri echipaţi în costume de scufundare şi însoţiţi de cinci ghizi – scafandru arheolog vor vizita în mod gratuit situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanţa. Obiectivele ce vor fi vizitate se află la adâncimi cuprinse între 2 şi 8 metri şi nu mai departe de 500 de metri de mal.

‘Vizitarea va fi inofensivă pentru situl arheologic şi se va desfăşura în mod responsabil şi neinvaziv, vestigiile urmând să fie privite de la o distanţă de minumum un metru. Tururile subacvatice se vor desfăşura sub coordonarea şi supravegherea celor cinci ghizi din cadrul proiectului, toţi având specializarea de scafandru arheolog’, a declarat managerul de proiect, Georgiana Rusu, printr-un comunicat de presă.

Programul de scufundări se va întinde pe durata a cinci săptămâni, în zilele de luni până vineri.

Pentru evitarea aglomeraţiei la vestiare şi pe traseul de vizitare, grupurile de vizitatori vor fi programate în două serii, de la ora 10.00 şi de la ora 13.00.

Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de Facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10.00 şi 20.00.

  Proiectul este organizat de Asociaţia Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret Constanţa şi finanţat de Primăria Constanţa, având valoarea de 167.500 lei, din care 150.000 lei reprezintă contribuţia municipalităţii şi 17.500 lei contribuţia beneficiarului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks