AcasăStiri generaleConstanţa: Un bărbat a decedat în timp ce susţinea proba practică a...

Constanţa: Un bărbat a decedat în timp ce susţinea proba practică a examenului auto

Un bărbat de 46 de ani a decedat, vineri, în timp ce susţinea proba practică a examenului auto, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în acest caz sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. ‘Astăzi, în jurul orei 9,00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat se află inconştient, într-un autoturism, la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Ion Raţiu. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că unui bărbat, de 46 de ani, în timp ce susţinea examinarea practică în vederea obţinerii permisului de conducere, i s-ar fi făcut rău, ulterior decedând. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă’, au transmis reprezentanţii IPJ printr-un comunicat de presă. La faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe, cadrele medicale încercând în zadar resuscitarea bărbatului care ar fi suferit un infarct.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks