Un muncitor care lucra la construirea unei clădiri, în zona peninsulară a municipiului Constanţa, a murit, miercuri, după ce, în timp ce se afla la baza imobilului, i-a căzut în cap o cărămidă de la etajul şase.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Dobrogea’, un echipaj SMURD a încercat în zadar resuscitarea bărbatului, în vârstă de 59 de ani, fiind înregistrat decesul.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că, în jurul orei 9.40, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi că, în Piaţa Ovidiu, s-a produs un accident de muncă, în urma căruia un muncitor a fost rănit.
‘Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 59 de ani, ar fi fost lovit de o bucată de BCA, care ar fi căzut de la etajul 6 al al unei clădiri aflate în construcţie. Asupra bărbatului au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora a fost declarat decedat’, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Cercetările sunt în derulare, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi ucidere din culpă.