Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) este implicată într-un proiect finanţat de NASA, ce vizează, printre altele, aspecte legate de modul de utilizare a terenurilor agricole, felul în care fermierii români accesează şi utilizează fondurile europene, proiect care se va desfăşura de-a lungul a trei ani.
UOC a informat luni, printr-un comunicat de presă, că instituţia de învăţământ superior, prin Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA), derulează, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Michigan (SUA), drept coordonator, Universitatea de Stat South Dakota (SUA) şi Universitatea din Bucureşti, proiectul de cercetare ‘Institutional Forcings on Agricultural Landscapes in Post-Socialist Europe: Diachronic Hotspot Analysis of CAP Influences on Agricultural Land Use in Romania 2002-2024’, finanţat de National Aeronautics and Space Administration (NASA).
Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de trei ani (2023 – 2026), iar prima etapă a acestuia include cercetări de teren în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa, care sunt realizate de către o echipă de cadre didactice de la universităţile partenere, în perioada 24 iunie – 9 iulie 2023.
Echipei de experţi din SUA şi România i se alătură un grup de zece studenţi din cadrul FSNSA, de la programele de studii de licenţă (specializările Geografie, Geografia Turismului, Agricultură) şi master – ‘Geografie aplicată şi evaluarea resurselor turistice’, cu implicare directă în activităţile de cercetare.
‘Analizele de teren vizează aspecte legate de modul de utilizare a terenurilor, atât la nivel de judeţ, cât mai ales la nivelul unor eşantioane selectate la nivel de comună şi mari ferme, pentru a evalua modul în care fermierii români accesează şi utilizează fondurile europene, impactul acestora din urmă asupra creşterii productivităţii culturilor agricole şi a fermelor de animale, includerea de noi tehnologii în derularea activităţilor agricole şi dezvoltarea spiritului inovativ în domenii de vârf ale producţiei agricole’, a precizat directorul de proiect din partea UOC, prof. univ. dr. Igor Sîrodoev.
În cursul deplasărilor de teren prevăzute, echipa de cercetare va efectua cartări şi evaluări asupra modului de utilizare a terenurilor, actualizând unele imagini satelitare eşantionare. Totodată, va purta discuţii cu reprezentanţii instituţiilor cheie din domeniu (în special din cadrul direcţiilor agricole judeţene, agenţiilor de dezvoltare regională şi consiliilor judeţene), va aplica chestionare localnicilor şi va intervieva fermierii în legătură cu realizările şi problemele pe care aceştia le întâmpină în activitatea agricolă, precum şi privind impactul fondurilor europene şi perspectivele de dezvoltare a afacerilor în agricultură.
‘Detalii suplimentare despre proiect sunt disponibile la adresa web NASA dedicată programelor de cercetare din domeniul analizei utilizării terenurilor: https://lcluc.umd.edu/projects/institutional-forcings-agricultural-landscapes-post-socialist-europe-diachronic-hotspot’, se mai arată în comunicat.