Cele mai frumoase cămăşi tradiţionale din diverse zone etnografice din ţară vor fi expuse la Muzeul de Artă Populară Constanţa, în perioada 16 – 30 iunie, cu prilejul Zilei Iei – 24 iunie, în cadrul expoziţiei ‘Comoara de acasă’ a colecţionarei de piese autentice de port popular Laura Diaconu, a informat marţi conducerea instituţiei de cultură.
Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul de Artă Populară Constanţa va găzdui cele mai frumoase cămăşi din diverse zone etnografice, precum Vâlcea, Bacău, Olt, Mehedinţi, Banat, Lăpuş, Huedin, Bihor, Haţeg, Ţara Bârsei, Ţara Oltului şi, nu în ultimul rând, Muscel – o zonă cu o încărcătură artistică deosebită când vine vorba de piesele de port popular.
Laura Diaconu, avocat de profesie şi pasionată de arta tradiţională, deţine o colecţie impresionantă şi valoroasă formată din sute de piese autentice de port popular adunate cu trudă din întreaga ţară şi doreşte să le prezinte publicului constănţean.
‘Am selectat cămăşi care să onoreze Ziua Iei, pe care o sărbătorim pe 24 iunie’, mărturiseşte avocata Laura Diaconu.
Aceasta împărtăşeşte cu sinceritate: ‘Este uşor să vorbesc despre mine, dar e greu să vorbesc despre cămăşile mele. Ele reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul meu. Mama mă îmbrăca cu ele la serbările şcolare şi, conştientă sau nu, mi-a insuflat dragostea pentru aceste piese vestimentare.’
Deţine în palmares cinci expoziţii, dintre care două la Timişoara, la Muzeul Satului Bănăţean, una la Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, alta la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Chişinău şi încă una la Constanţa, tot la Muzeul de Artă Populară.