Vânătorul de mine M 270 ‘Sublocotenent Ion Ghiculescu’ a primit primul pavilion al navei, odată cu intrarea în serviciul Forţelor Navale Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sfârşitul lunii trecute, în portul britanic Rosyth, Scoţia, în prezenţa reprezentanţilor Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), ai autorităţilor militare ale Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, ai şantierului naval constructor Babcock şi a membrilor echipajului navei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de SMFN, odată cu primirea pavilionului de către comandantul navei, vânătorul de mine M 270 ‘Sublocotenent Ion Ghiculescu’ a devenit pământ românesc, conform legislaţiei naţionale, şi a intrat în serviciul Forţelor Navale Române, în conformitate cu Regulamentul Serviciului la Bordul Navelor Militare.
‘Vânătorul de mine M 270 ‘Sublocotenent Ion Ghiculescu’, fost HMS Blyth în Marina Regală Britanică, este primul dintre cele două vânătoare de mine prevăzute să fie livrate prin acordul de tip guvern la guvern, încheiat între România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, este o navă militară interoperabilă cu structurile NATO, face parte din clasa Sandown, are un deplasament de 600 de tone, lungimea de 52,5 metri, lăţimea de 10,9 metri, pescajul de 2,3 metri şi este dotat cu capabilităţi de luptă contra minelor marine (MCM)’, reiese din comunicat.
Echipajul navei, format din 40 de marinari militari şi comandat de locotenent-comandor Denis Giubernea, a parcurs un proces de instruire în comun cu partenerul britanic, în vederea cunoaşterii şi operării echipamentelor de la bordul navei, aplicării procedurilor specifice luptei contra minelor, în vederea aducerii navei în condiţii de siguranţă în ţară şi pentru a fi în măsură să execute misiunile viitoare care îi vor fi încredinţate.
În perioada următoare, marinarii militari de la bordul vânătorului de mine 270 ‘Sublocotenent Ion Ghiculescu’ vor desfăşura activităţi pentru instruire, evaluare, certificare şi pentru executarea marşului spre portul militar Constanţa, unde va ajunge până la sfârşitul acestui an.
‘Prin înzestrarea cu vânătorul de mine M 270 ‘Sublocotenent Ion Ghiculescu’, Forţele Navale Române contribuie semnificativ la executarea misiunilor specifice din zona de responsabilitate, pentru a consolida mediul de securitate regională, precum şi pentru a participa alături de partenerii NATO în cadrul grupărilor navale permanente’, a transmis şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait.
Programul ‘Vânător de mine’ a primit în mai 2023 aprobarea Parlamentului României şi cuprinde trei subcomponente. Acestea sunt: un acord guvern la guvern cu Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, care are ca obiectiv cele două vânătoare de mine din clasa Sandown modernizate, suportul logistic iniţial cu constructorul platformelor navale Babcock International Group şi un contract de achiziţie cu compania Atlas Elektronik UK, operatorul economic certificat de Marina Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, pentru sistemele autonome de cercetare şi încărcăturile de distrugere aferente sistemului SeaFox de luptă contra minelor, instalate la bordul navelor din clasa Sandown.
Pentru executarea misiunilor principale, cele două vânătoare de mine preluate de la Marina Regală Britanică vor fi modernizate şi dotate cu un sonar de înaltă definiţie pentru cercetarea submarină şi căutarea de mine, precum şi cu sistemul SeaFox de neutralizare a minelor de la distanţă, prin utilizarea de drone subacvatice telecomandate, care sunt capabile să se deplaseze în diferite locaţii submerse, prin intermediul unui sonar de orientare integrat. Acest sistem SeaFox poate fi utilizat pentru neutralizarea minelor marine sau pentru misiuni de inspecţie, de identificare şi de instruire.
În valoare totală de 150.000.000 de euro (fără TVA), programul ‘Vânător de mine’ va creşte capacitatea Forţelor Navale Române de a acţiona eficient pentru contracararea pericolului de mine actual, în scopul protejării căilor de navigaţie şi a infrastructurii critice existente sau în stadiu de dezvoltare din zona de responsabilitate. AGERPRES / (AS – autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frăţilă)