Un număr de 45 de persoane au fost amendate cu 16.000 de lei, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Constanţa, pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00 – 5.00, deşi incidenţa infectărilor cu COVID-19 a ajuns, conform ultimei raportări, la 5,97 la mia de locuitori, iar în municipiul reşedinţă la 9,11, DSP propunând intrarea în carantină a oraşului. ‘Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 – 05.00, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Tomis’, împreună cu poliţişti locali au acţionat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19. Astfel, au fost identificate şi sancţionate contravenţional 45 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea. Valoarea sancţiunilor contravenţionale este de 16.000 de lei’, a transmis, joi, IPJ Constanţa. În noaptea de duminică spre luni, au fost amendaţi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea 55 de constănţeni, cu suma totală de 28.000 lei, iar în următoarele două nopţi – 92 de persoane, cu sancţiuni în cuantum de 35.000 lei. Potrivit Instituţiei Prefectului – judeţul Constanţa, incidenţa cumulată la mia de locuitori, înregistrată joi, este în judeţ de 5,97, iar în municipiul reşedinţă, de 9,11. La ora 15,00 se va întruni, în sistem online, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, urmând să se voteze propunerea DSP, avizată de INSP, de carantinare a municipiului Constanţa, eventuala hotărâre privind carantinarea fiind apoi transmisă la DSU pentru emiterea ordinului în acest sens.