Guvernul a aprobat suplimentarea cu 90 de milioane de lei a bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru plata primei de carieră didactică a personalului didactic, didactic auxiliar şi a primei de carieră profesională pentru personalul nedidactic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
‘Executivul a suplimentat bugetul Ministerului Investiţiilor Europene cu 90 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a asigura implementarea unor măsuri prin care s-a angajat să susţină activitatea didactică în România. Este vorba despre plata primei de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar în valoare nominală de 1.500 lei şi plata primei de carieră profesională pentru personalul nedidactic în valoare nominală de 500 lei. Aceşti bani vor ajunge efectiv la cadrele didactice şi nedidactice menţionate până la finalul lunii acesteia, octombrie’, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.