Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
‘Un subiect care a stârnit interes este cel legat de noile reglementări privind jocurile de noroc. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companiile din acest domeniu’, a spus Constantin, după şedinţa de Guvern.
Potrivit lui Mihai Constantin, actul normativ mai prevede ca ‘dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc să fie acordat doar societăţilor înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în alte state semnatare ale Acordului privind spaţiul economic european sau din Confederaţia elveţiană, care au înregistrat un sediu permanent în România’.
‘Scopul este evident, pentru ca taxele şi impozitele să fie colectate în ţară’, a adăugat Constantin.
El a mai precizat că ordonanţa mai prevede înfiinţarea unui registru accesibil online al companiilor şi sediilor în care se autorizează aceste activităţi.
‘Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas va fi utilizat de ONJN pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, pentru promovarea jocului responsabil şi pentru finanţarea unei linii telefonice verzi pentru sesizări din acest domeniu’, a mai explicat Mihai Constantin.
De asemenea, Ministerul Finanţelor urmează să propună norme de aplicare pentru acest act normativ adoptat, termenul fiind de 30 de zile.
Constantin a precizat că proiectul de ordonanţă a fost pus în transparenţă pe site-ul Ministerul de Finanţe şi poate fi consultat de către oricine.