Construcţia spitalului de pe bulevardul Timişoara şi a patru policlinici, în cartierele Drumul Taberei, Crângaşi, Giuleşti, ANL, sunt câteva dintre proiectele care se regăsesc în Programul integrat de dezvoltare urbană a Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti 2021-2030, aflat în dezbatere publică.
Alte proiecte sunt: un program pentru reducerea abandonului şcolar, noi servicii destinate vârstnicilor din Sectorul 6, crearea unui Centru Respiro pentru persoanele cu dizabilităţi şi a altuia pentru copii cu handicap grav, a unui Centru rezidenţial pentru adulţii aflaţi în situaţie de vulnerabilitate, dezvoltarea reţelei de centre de recreere şi dezvoltare personală din Sector.
Programul integrat de dezvoltare urbană a Sectorului 6 mai prevede amenajarea de locuri de joacă pentru copii tematice, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din această zonă administrativă, reamenajarea curţilor şcolilor pentru dezvoltarea infrastructurii sportive, construcţia şi dotarea de noi unităţi de învăţământ.
Alte proiecte menţionate sunt: realizarea unui drum expres – strada Valea Largă, supralărgire sistem rutier Preciziei – Valea Cascadelor, Prelungirea Ghencea, supralărgire, reabilitare linie de tramvai – bulevardul Timişoara – DNCB, inclusiv realizarea unui pasaj subteran – Valea Largă – bulevardul Timişoara, edificarea unui pasaj subteran la intersecţia de la Răzoare şi a unuia la intersecţia dintre bulevardul Iuliu Maniu şi Centura Bucureşti (A1).
Mai sunt stipulate: realizarea a 50 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, construirea de rasteluri de biciclete la metrou, staţii de autobuz, construcţia de parcări, anveloparea prioritară a blocurilor locuite de persoane cu venituri mici, realizarea unei staţii de sortare a deşeurilor, reamenajarea urbană a zonei Lacului Morii.
Printre proiectele prevăzute se mai numără: crearea unui Centru de dialog cu mediul de afaceri şi antreprenoriat – management, dezvoltarea a două hub-uri de inovaţie digitală şi economie urbană, înfiinţarea unui incubator de afaceri şi a unei staţii de gazeificare în parteneriat cu Politehnica Bucureşti şi CET Vest.