Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că a propus, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, un Guvern de uniune naţională cu premier Alexandru Rafila. Potrivit lui Ciolacu, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că propunerea PSD de premier în persoana lui Alexandru Rafila este una ”onorabilă’. ‘Preşedintele României a recunoscut faptul, şi chiar ne-a felicitat, că PSD a câştigat aceste alegeri. De asemenea, a spus că propunerea PSD în persoana domnului doctor Alexandru Rafila este o propunere onorabilă. (…) Am vorbit numai de varianta unui Guvern de uniune naţională. (…) Am menţionat faptul că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituţie, de la Vila Lac 1 nu au ce căuta într-o democraţie reală. Am insistat că România trece printr-o perioadă complicată, atât în ce priveşte pandemia, a crizei sanitare, cât şi a crizei economice şi nu ne permitem o majoritate în Parlament fragilă şi considerăm că un Guvern de uniune naţională este cea mai bună soluţie în acest moment pentru România. Normal, în această construcţie politică, partidul care a câştigat alegerile trebuie să desemneze prim-ministrul, în persoana domnului Rafila’, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul PSD după întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Ciolacu a adăugat că un Guvern de uniune naţională ar urma să fie format de toate forţele politice, inclusiv PNL, cu care PSD a exclus orice posibilitate de a face un Guvern. ‘Sunt două lucruri diferite, unul – de a continua în această logică cu un Guvern minoritar PNL, de exemplu. Este exclus ca PSD să voteze un Guvern minoritar PNL. Altceva este când vorbim de un Guvern de uniune naţională. Cred că asta aşteaptă românii de la noi. Uitaţi-vă cum au împărţit voturile şi puterea românii în acest moment, astfel încât nicio formaţiune politică nu poate creiona un Guvern singură’, a afirmat el. Liderul PSD a mai spus că în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis ar accepta un Guvern PNL – USR PLUS – UDMR, ar fi foarte clar că ‘rămâne în logica campaniei electorale şi în logica de a ţine cu un anumit partid şi îşi doreşte iar un Guvern al său, nu respectă spiritul Constituţiei’, iar PSD nu va vota un astfel de Guvern. Acesta a arătat că a înmânat programul de guvernare al PSD unui consilier prezidenţial, ‘în cazul în care este folositor, indiferent de ce decizie se ia’.