Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, pentru a doua oară, că nu este de competenţa acestei instanţe să judece o cerere depusă de judecătorul Cristi Danileţ, în care acesta solicita suspendarea deciziei CSM prin care a fost exclus din magistratură.
‘Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Danileţ Cristi Vasilică, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care se solicită suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării hotărârii nr. 1537 din 14 decembrie 2021, adoptate de CSM – Secţia pentru judecători, în favoarea Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Obligatorie pentru instanţa de trimitere, conform art. 135 alin. (2) din Codul de procedură civilă’, se arată în decizia Instanţei supreme.
ICCJ mai luase o decizie identică pe 31 ianuarie, după ce Curtea de Apel Cluj a refuzat în două rânduri, pe 30 decembrie 2021 şi 19 ianuarie 2022, să judece această speţă, invocând acelaşi motiv – nu are competenţa materială.
În decizia din 30 decembrie, Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie ridicată de CSM, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.14 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu art. 62 alin.1 lit. e din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor raportat la art.134 alin.3 din Constituţia României, prevederi care se referă la suspendarea de către instanţe a unui act administrativ, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Practic, în acest moment, există două decizii ale Instanţei supreme şi două ale Curţii de Apel Cluj, prin care magistraţii spun că nu au competenţa să judece cererea lui Danileţ privind suspendarea deciziei CSM.
Separat, Cristi Danileţ a deschis un proces la Instanţa supremă, în care solicită anularea deciziei CSM, însă pe 31 ianuarie, ICCJ a luat aceeaşi decizie: nu are competenţa materială şi trimite dosarul la Curtea de Apel Cluj.
Pe 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare.
Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.
‘Azi, s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru două filmuleţe publicate anul trecut pe Tik Tok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalt curăţ o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmaţie în legătură cu Justiţia şi imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viaţa mea privată, pentru care nu înţeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reţinută este ‘conduită prin care se aduce atingere imaginii Justiţiei’. Soluţia s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecţia Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ şi sunt sigur că se va remedia această soluţie. Îmi voi continua îndeplinirea atribuţiilor până se ia decizia finală’, spunea Danileţ, în decembrie 2021.