AcasăStiri generaleCopil internat la Spitalul Gomoiu, cu sindrom inflamator multisistem, ca urmare a...

Copil internat la Spitalul Gomoiu, cu sindrom inflamator multisistem, ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2

Un copil în vârstă de trei ani se află internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Gomoiu din Capitală, având sindrom inflamator multisistem, ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2. Directorul medical al Spitalului Gomoiu din Capitală, Diana Ionescu, a declarat că în prezent copilul se află în stare bună şi că acesta a fost transferat din Braşov. ‘Copilul este în stare bună. A venit în garda de sâmbătă, prin transfer de la spitalul din Braşov. Diagnostic de prezumţie – meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncţii: disfuncţie respiratorie, disfuncţie cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunţat, modificări hematologice importante. A fost admis în terapie intensivă, unde medicii noştri l-au diagnosticat cu PIMS. Actualmente este într-o stare favorabilă. E neintubat, e stabil şi merge spre bine’, a precizat Diana Ionescu, într-o intervenţie pentru Digi 24. Ea a menţionat că sindromul derivă din infecţia cu SARS-CoV-2. ‘Copilul a fost infectat cu COVID undeva în jur de 30 septembrie, are un test pozitiv. La noi testele sunt negative, de RT PCR. Dar are IgG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală. Este o reacţie inflamatorie multisistemică, ce apare la două-trei săptămâni după infecţia cu SARS-CoV-2’, a arătat ea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks