AcasăStiri generaleCORECTIE: Accident 2 Mai/ Predoiu anunţă: Cercetare prealabilă pentru neglijenţă a şefului...

CORECTIE: Accident 2 Mai/ Predoiu anunţă: Cercetare prealabilă pentru neglijenţă a şefului IPJ Constanţa

CORECTIE LA STIREA CU ID 7677997 DIN 2023-08-28 19:49:07

Bucureşti, 28 aug /Agerpres/ – Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, că, în urma raportului Corpului de Control privind tragedia rutieră de la 2 Mai, s-a luat decizia declanşării cercetării prealabile pentru neglijenţă faţă de inspectorul şef al Poliţiei Judeţene Constanţa.

‘Raportul propune următoarele măsuri: declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile abilitate de lege faţă de inspectorul şef de Poliţie Judeţeană Constanţa’, a spus Predoiu, cu ocazia prezentării concluziilor Corpului de Control al ministrului.

Predoiu a adăugat că şeful IGPR va analiza şi dispune cu privire la declanşarea cercetării prealabile pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a discuţiilor cu şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, pentru mai mulţi lucrători de poliţie – un comisar şef de poliţie, adjunct al IPJ Constanţa, şeful Serviciului Rutier al IPJ Constanţa şi şeful Poliţiei Mangalia.

Ministrul a mai spus că, în cursul zilei de luni, şeful IPJ Constanţa, Constantin Adrian Glugă, şi-a înaintat raportul privind încetarea exercitării funcţiei.

‘În concluzie, voi sesiza comisiile de disciplină cu raportul şi îl voi transmite Parchetului’, a afirmat Predoiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks