Acasă55CORECTIE: Barna: Un treilea candidat la şefia USR-PLUS, bine venit; sper să...

CORECTIE: Barna: Un treilea candidat la şefia USR-PLUS, bine venit; sper să se aleagă cea mai bună opţiune

CORECTIE LA STIREA CU ID 6842964 DIN 2021-08-06 10:56:39

Bucureşti, 6 aug /Agerpres/ – Copreşedintele USR PLUS Dan Barna şi-a exprimat speranţa, vineri, ca la Congresul partidului să existe ‘maturitatea’ de a se alege cea mai bună opţiune pentru conducerea formaţiunii, adăugând că un al treilea candidat este bine venit.

‘Am spus-o de fiecare dată, USR PLUS este un partid deschis. Orice coleg care doreşte să vină cu o propunere în fata partidului e liber şi bine venit să o facă. Avem încă un coleg contracandidat, foarte bine, sunt convins că înţelepciunea noastră ca partid, care ne-a adus în patru ani de la înfiinţare, practic, la guvernare, atingându-ne obiectivele de pe drum, va avea şi de data aceasta forţa şi maturitatea să aleagă cea mai bună opţiune pe care o avea partidul pe masă la momentul alegerilor’, a declarat Barna, la Guvern.

Senatorul Irineu Darău şi-a anunţat, joi, candidatura la şefia USR PLUS, menţionând că este convins că, dacă Dan Barna va fi preşedinte încă patru ani şi virtual candidat la prezidenţiale, şansele partidului pentru alegerile din 2024 sunt foarte puţine.

‘Candidez pentru preşedinţia USR PLUS. Am intrat în partid pentru visul de a schimba în bine România, iar USR PLUS trebuie să accelereze în această direcţie. Altfel, vom rata şansele şi vom irosi speranţele unei întregi generaţii. Membru cu membru, redevenim puternici’, a scris Darău, pe Facebook.

În opinia sa, USR PLUS este ‘într-un punct deloc bun’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks