CORECTIE LA STIREA CU ID 7133865 DIN 2022-04-07 14:53:09
Oradea, 7 apr /Agerpres/ – Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri informează, joi, că a colectat, în primele patru zile ale campaniei naţionale ‘Curăţăm România!’, peste 5 tone de deşeuri de pe cursuri de apă din bazinul hidrografic arondat, din care cea mai mare parte, aproape 3 tone, a fost adunată din Barajul Mihăileni, de pe Crişul Alb, în judeţul Hunedoara.
‘Pentru că ne dorim să oferim un exemplu, echipă noastră a început în forţă acţiunile de igienizare. Am mobilizat 68 de angajaţi şi 89 de voluntari care, în primele patru zile de campanie, au strâns nu mai puţin de 5,32 tone de deşeuri din 14 cursuri de apă. Acţiunile vor continua la fel de intens pe întreaga perioadă de desfăşurare a campaniei’ a declarat directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, citat în comunicat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ABA Crişuri, Anca Mihociu, instituţia şi-a planificat, în această perioadă, în fiecare zi lucrătoare, 150 de acţiuni de igienizare a râurilor din bazinul hidrografic Crişuri.
‘Priorităţile noastre sunt cursurile principale de ape, anume Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Ier şi Barcău, cu acumulările aferente, după care şi afluenţii acestora. Voluntarii care ne vor fi alături sunt reprezentanţi din partea primăriilor, pe raza UAT-ului în care se desfăşoară activitatea, de la ocoalele silvice, a Gărzii de Mediu şi a unităţilor de învăţământ’, a precizat, pentru AGERPRES, Anca Mihociu.
Săptămâna viitoare, în programul campaniei este inclusă şi igienizarea pârâului cu apă termală Peţa, zona intravilană din Oradea, şi pe valea Ierului, în mai multe localităţi riverane, ştiut fiind că majoritatea deşeurilor colectate din ape şi de pe maluri sunt generate de comunităţile locale.
‘Ne propunem ca, în cadrul acestei campanii, să schimbăm percepţia şi atitudinea autorităţilor faţă de starea insalubră a cursurilor de apă, să responsabilizăm şi să implicăm activ comunitatea şi, nu în ultimul rând, să oferim riveranilor un model de bune practici prin acţiunile noastre’, a subliniat reprezentanta ABA Crişuri.
Sub sloganul ‘Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!’, la începutul acestei săptămâni, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat campania naţională ‘Curăţăm România!’. Această campanie se desfăşoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 şi este prima campanie de acest fel din România întrucât implică în mod activ instituţiile de mediu, autorităţile centrale şi cele locale, asociaţiile de profil, Asociaţiile Municipiilor, Oraşelor, Comunelor şi societatea civilă.
Activităţile au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri (plastic, metal, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii şi acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor şi pădurilor de pe raza teritorială a UAT/ADI.
Evoluţia campaniei se poate urmări pe pagina de facebook a ABA Crişuri. AGERPRES / (A, AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)