CORECTIE LA STIREA CU ID 7351615 DIN 2022-10-27 14:52:00
Oradea, 27 oct /Agerpres/ – Primăria Oradea va construi, în premieră pentru municipiu, un parc ecologic pe o suprafaţă de aproximativ 4.500 de metri pătraţi, reproducând, în miniatură, ecosisteme şi biotopuri din pârâul cu apă termală Peţa din oraş.
‘Este o premieră pentru Oradea acest proiect, fiind o amenajare specială de tip ecotop, care va sugera o reproducere în mic a ecosistemelor vegetale şi, parţial, a principalelor biotopuri de pe pârâul Peţa. Vreau să aduc o mulţumire specială colegilor de la Direcţia Tehnică şi doamnei arhitect peisagist Diana Codrean, care a întocmit studiul de fezabilitate, o specialistă a zonelor verzi şi biodiversitate’, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului, Florin Birta, înaintea şedinţei de CL Oradea.
Parcul ecologic este unul dintre cele patru proiecte ale căror studii de fezabilitate sunt supuse aprobării în şedinţa de CL Oradea, în valoare totală de circa 10 milioane de lei. Prin acestea se vor realiza noi zone verzi, în suprafaţă totală de aproximativ un hectar, care vor fi amenajate ca parcuri, coridoare verzi, scuaruri sau locuri de joacă.
Numit Coridorul verde din strada Radu Enescu, viitorul parc ecologic are o suprafaţă de 4.380 de metri pătraţi şi va fi transformat într-un parc printr-un proiect ecologic de amenajare, cu încurajarea unui caracter natural fără intervenţii invazive.
‘Spaţiul respectiv se află sub o linie de înaltă tensiune, o zonă de protecţie în care nu se pot construi decât spaţii verzi. Prin această modernizare se doreşte distragerea atenţiei de la stâlpii de înaltă tensiune prin utilizarea unor elemente precum bolţi verzi, pergole cu plante căţărătoare. Va fi un proiect interesant, cu elemente specifice, cu caracter distinct,’ a precizat primarul.
În zona naturală se vor folosi trunchiuri de copaci, buşteni şi stânci. Aici se vor amenaja: un loc de joacă natural, colţuri cu hamace şi mesteceni, colţuri cu hoteluri pentru insecte şi căsuţe pentru păsări, movile cu gazon şi plante perene, inclusiv o grădină comunitară, unde elevii şi copiii vor putea să înveţe cum se cultivă plantele.
‘Această grădină comunitară participativă, cam 15% din suprafaţa totală, cu un rol social de coagulare a comunităţii, poate fi folosită în scop educativ pentru copii, fiind îngrădită cu gabioane din piatră cu funcţiuni de hotel pentru insecte. Nu vor lipsi stâlpii de iluminat şi se vor planta 55 de arbori ornamentali şi alţi 74 de arbori forestieri’, a subliniat edilul.
Valoarea totală a proiectului, realizat pe terenul primăriei, este de 2,8 milioane de lei, fără TVA.
Celelalte trei 3 parcuri vor fi realizate în zona Coriolan Horea, pe o suprafaţă de 4.600 de metri pătraţi, în valoare de 4 milioane de lei, în zona Lăpuşului, pe 1.243 de metri pătraţi, valoarea fiind de 2,2 milioane de lei, şi chiar lângă Primăria Oradea, 870 de metri pătraţi, cu valoarea de 2 milioane de lei, unde se va crea o piaţetă.
După aprobarea studiilor de fezabilitate, Primăria va demara procedurile pentru execuţie, urmând ca lucrările să înceapă în primăvara anului viitor. Iniţial, vor începe cu bani de la bugetul local, dar se va căuta finanţare şi din noul Program Operaţional Regional.