Acasă55CORECTIE: Cameră/Proiect adoptat - Studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior declaraţi inapţi...

CORECTIE: Cameră/Proiect adoptat – Studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior declaraţi inapţi să-şi poată continua studiile în aceeaşi instituţie

CORECTIE LA STIREA CU ID 7528273 DIN 2023-04-05 12:03:16

Bucureşti, 5 apr /Agerpres/ – Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care prevede că studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior, declaraţi inapţi pe parcursul studiilor universitare, să beneficieze de dreptul de a opta pentru continuarea studiilor în aceeaşi instituţie, aceştia fiind şi exoneraţi de obligaţia de a restitui cheltuielile de şcolarizare.

S-au înregistrat 225 voturi ‘pentru’, 11 ‘contra’ şi 44 de abţineri.

Propunerea legislativă completează Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Potrivit celor adoptate, ‘studenţii, din cadrul instituţiilor militare de învăţământ superior formaţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, care, din motive neimputabile lor, sunt declaraţi inapţi pentru serviciul militar de către autorităţile competente, în urma unei expertize medicale definitive, pot opta pentru continuarea studiilor în aceeaşi instituţie’.

Programul de studiu al acestora va fi organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă, cu înlocuirea în curriculă a disciplinelor cu specific militar.

La absolvire, acestor persoane nu li se va acorda gradul militar şi nu sunt încadrate în structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Studenţii aflaţi în această situaţie sunt exoneraţi de obligaţia restituirii cheltuielilor efectuate pe timpul desfăşurării programelor de studii atât în cazul definitivării studiilor, cât şi în cazul părăsirii instituţiei militare de învăţământ, mai prevede proiectul.

Prin aceste prevederi se oferă ‘posibilitatea valorificării cunoştinţelor dobândite de către aceşti studenţi până la data intervenirii situaţiei de inaptitudine, prin continuarea studiilor şi obţinerea diplomei de licenţă’, se arată în raportul comisiei de specialitate.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul fiind decizional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks