CORECTIE LA STIREA CU ID 7757454 DIN 2023-11-05 14:59:19
Bucureşti, 5 nov /Agerpres/ – Doi bărbaţi din Galaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, ei însoţind transportul unui colet cu substanţe interzise din Olanda spre România, dar când poliţiştii au încercat să îi oprească pe o stradă din Reşiţa, au vrut să fugă.
‘Inculpaţii au expediat din Olanda un colet conţinând cantitatea de 6 kilograme cristal, drog de mare risc (3-CMC), iar pentru a se asigura că transportul de droguri se va realiza în siguranţă, au însoţit şi supravegheat autoutilitara folosită de firma de transport până pe teritoriul României, preluarea coletului urmând a se realiza în municipiul Reşiţa, la sediul societăţii. Drogurile de mare risc (ambalate în şase pungi) au fost achiziţionate în scopul comercializării către consumatori de pe raza judeţului Galaţi şi disimulate printre mai multe produse alimentare’, au precizat procurorii DIICOT, duminică, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
IGPR precizează că, în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, poliţişti de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au observat, pe strada Făgăraşului din municipiu, un autoturism înmatriculat în judeţul Galaţi, al cărui conducător auto, la vederea semnalului regulamentar de oprire efectuat de unul dintre poliţişti, ar fi încercat să fugă, acroşând două autoturisme parcate.
Poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, iar la un moment dat, pasagerul din dreapta faţă, în vârstă de 30 de ani, a coborât din autoturism şi a fugit.
Cei doi inculpaţi au fost testaţi cu aparatul Drager, şoferul, în vârstă de 28 de ani, prezentând valori pozitive la consumul unei substanţe din categoria drogurilor de mare risc.
De asemenea, cu ocazia controlului efectuat în autoturism a fost găsită o ţigaretă confecţionată artizanal, cu conţinut de canabis, un plic cu sistem de închidere etanş, în care se afla o cantitate de materie vegetală (canabis) şi un dispozitiv electronic de vidare.
Totodată, cu ocazia activităţilor desfăşurate au mai fost identificate şi ridicate sumele de 15.700 euro şi 1.100 lei, precum şi 6 telefoane mobile, arată anchetatorii.
Drogurile ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti, menţionează IGPR. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea prezenţei substanţelor psihoactive în organism, fiind întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Duminică, cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în urma unei decizii a Tribunalului Caraş Severin.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caras-Severin şi Poliţiei Municipiului Reşiţa, cu sprijinul Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Caraş-Severin. Acţiunea a beneficiat de suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.