CORECTIE LA STIREA CU ID 7272616 DIN 2022-08-17 16:56:18
Miercurea-Ciuc, 17 aug /Agerpres/ – Echipe mixte, constituite la ordinul prefectului Petres Sandor, au început, miercuri, controalele pe teren pentru a verifica stadiul în care unităţile de învăţământ din judeţul Harghita sunt pregătite pentru noul an şcolar.
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Harghitei a informat că aceste controale se vor derula până la sfârşitul lunii august, fiind verificate, în primul rând, unităţile de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare sau în care se efectuează lucrări de reabilitare sau de reparaţii.
Echipele mixte sunt formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita şi Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, precum şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Harghita.
Sursa citată a precizat că, din informaţiile furnizate de DSP Harghita, în judeţ funcţionează 508 unităţi de învăţământ, atât cele cu personalitate juridică dar şi cele arondate acestora, iar doar opt dintre acestea nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.
Datele statistice arată că şapte dintre acestea se află în mediul rural şi una singură în mediul urban, fiind vorba de o grădiniţă din Gheorgheni.
‘În concluzie, la nivelul Judeţului Harghita, un procent de 98,42% din numărul total al unităţilor de învăţământ deţin autorizaţii sanitare de funcţionare, valoare procentuală care poate prezenta modificări datorită eventualelor autorizări/avizări sau retrageri de autorizaţii/avize după data la care ne-au fost comunicate informaţiile’, se arată în informarea Instituţiei Prefectului.
Totodată, se mai precizează că, în ceea ce priveşte autorizaţiile de securitate la incendiu, datele arată că 100 de clădiri de şcoli au autorizaţie, 62 nu au acest document, iar 433 nu fac obiectul autorizării.
Numărul clădirilor cu autorizaţie la incendiu a crescut faţă de 2021, iar datele se mai pot modifica, ‘în urma efectuărilor solicitărilor de obţinere a autorizaţiilor’, mai arată datele furnizate de Instituţia Prefectului
În infomarea menţionată se arată că în 85% dintre unităţile şcolare s-au efectuat lucrări de igienizare, activităţile fiind în continuă desfăşurare.
De asemenea, au fost efectuate verificările tehnice ale centralelor termice, nefiind semnalate probleme, iar combustibilul necesar pentru încălzirea unităţilor de învăţământ este asigurat în proporţie de 87,67%, fiind derulate, în continuare, procese de achiziţie.
‘În urma analizei efectuate la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita, considerăm că începerea anului şcolar 2022 – 2023 se va face în condiţii optime’, a mai precizat sursa citată. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)