CORECTIE LA STIREA CU ID 6498885 DIN 2020-10-23 19:55:12 Iaşi, 23 oct /Agerpres/ – Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi cei 20 de consilieri locali validaţi au depus vineri, jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii la care a fost prezent şi premierul Ludovic Orban. Mihai Chirica, aflat la al doilea mandat, ales acum din partea PNL, după ce în 2016 a candidat din partea PSD, a precizat că va încerca să facă tot ceea ce a promis în campania electorală. ‘Fac un apel de suflet către toţi colegii mei consilieri, să înţelegem că împreună vom putea face ca lucrurile să meargă mai bine şi din ce în ce mai bine. (…) Vă iubesc, dragi ieşeni, şi fiţi convinşi că voi încerca să fac tot ceea ce am promis, să duc mai departe proiectele voastre, să nu precupeţesc niciun efort pentru ca aceste lucruri să se transforme în realitate. (…) Aveţi încredere că vom parcurge împreună un drum de patru ani de zile, cu realizări pe care le vom avea împreună şi le vom putea raporta împreună la sfârşitul acestui drum’, a declarat primarul municipiului Iaşi. Premierul Ludovic Orban a precizat, la rândul său, că Guvernul va sprijini autorităţile locale, pentru ca împreună cu cele judeţene să realizeze o dezvoltare rapidă. ‘Investiţiile trebuie să treacă Carpaţii. Moldova a mers 30 de ani pe mâna unora care nu au avut altceva ca şi realizare decât să ţină Moldova în sărăcie. Obiectivul nostru este acela de a asigura o dinamică rapidă de dezvoltare economică a Moldovei. Evident, această dinamică nu se poate realiza decât printr-un parteneriat foarte serios, între autorităţile locale, între primăria municipiului, Consiliul Judeţean, Guvern, evident şi preşedintele. Domnule primar, domnilor consilieri municipali, puteţi conta pe cooperare loială şi bine intenţionată a guvernului nostru în tot ceea ce înseamnă proiecte de dezvoltare ale municipiului Iaşi’, a afirmat şeful Guvernului. Mihai Chirica a câştigat în 27 septembrie al doilea mandat cu voturile a 42% din alegători, fiind urmat de Cosette Chichirău (USR PLUS), cu 30% din sufragii. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)