CORECTIE LA STIREA CU ID 7710213 DIN 2023-09-26 18:29:56
Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ – Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare.
Şedinţa este condusă de preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 397 de parlamentari din totalul de 466.
La începutul şedinţei, mai mulţi parlamentari ai USR au afişat în plen pancarte cu mesaje: ‘PSD şi PNL – taxe mai mari, baroni mai bogaţi’, ‘Ciolacu, ai închis 15.000 de firme româneşti. Câte mai vrei să închizi?’, precum şi poze cu banii care se presupune că Dumitru Buzatu i-ar fi primit drept şpagă.
Premierul Marcel Ciolacu va prezenta, în plenul reunit, proiectul de lege pentru care îşi angajează răspunderea.
Potrivit art.114 din Constituţie, dacă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege va fi depusă o moţiune de cenzură, care va fi adoptată de Parlament, Guvernul va fi considerat demis.
În cazul în care nu a fost depusă în acest termen sau adoptată o moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, va fi considerat adoptat.
Pentru iniţierea moţiunii de cenzură este nevoie de semnăturile a cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, adică 117 semnături. Acestea vor fi greu de adunat, având în vedere că USR a anunţat că nu doreşte să se asocieze cu AUR în acest demers. Aceeaşi situaţie este şi în privinţa adoptării moţiunii de cenzură. Pentru ca acesta să treacă sunt necesare 234 voturi favorabile.
Guvernul a adoptat luni, în şedinţă, proiectul privind măsurile fiscal-bugetare.
Senatorii şi deputaţii au avut ca termen ora 13,00 pentru depunerea de amendamente la proiectul adoptat de Executiv.
Guvernul s-a reunit, ulterior, în şedinţă, la ora 15,00 pentru a discuta amendamentele.