CORECTIE LA STIREA CU ID 6747192 DIN 2021-05-15 16:33:45
Sibiu, 15 mai /Agerpres/ – Jandarmii sibieni s-au deplasat sâmbătă în localitatea Tocile, din judeţul Sibiu, în urma unui apel de urgenţă la 112 care semnala prezenţa unui pui de urs în localitate.
‘Astăzi, în urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, jandarmii sibieni s-au deplasat în localitatea Tocile, fiind sesizată prezenţa unui pui de urs. Ajunşi la faţa locului, jandarmii nu au depistat ursul, însă au monitorizat zona în continuare şi au informat cetăţenii cu privire la posibila prezenţă a acestuia, riscurile aferente şi modul de a se comporta în astfel de situaţii. Pentru siguranţa lor, le reamintim cetăţenilor că, în situaţia în care este constatată prezenţa ursului, trebuie să aibă grijă unde îşi depozitează resturile menajere, să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni şi să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112’, informează Jandarmeria Sibiu.
De asemenea, ca urmare a apelului venit pe numărul de urgenţă 112 privind observarea unui pui de urs în zona Tocile, la faţa locului ISU Sibiu a mobilizat de urgenţă un echipaj SMURD în vederea acordării asistenţei medicale la nevoie.
Potrivit ISU Sibiu, s-a transmis un mesaj Ro-Alert pe raza localităţii SADU în scopul informării şi avertizării cetăţenilor privind prezenţa puiului de urs precum şi recomandări specifice în această situaţie.
‘A fost semnalată prezenţa unui urs în localitatea Tocile. Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi. Fără să vă expuneţi pericolului protejaţi animalele din gospodărie’, recomandă ISU Sibiu.