CORECTIE LA STIREA CU ID 7397363 DIN 2022-12-07 11:29:30
Bucureşti, 7 dec /Agerpres/ – Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va efectua o deplasare la Bruxelles, unde va participa, în perioada 7-14 decembrie, la lucrările Consiliului JAI (Justiţie) şi la lucrările Consiliului de Afaceri Generale (CAG).
Potrivit unui comunicat al MJ, în marja şi în perioada dintre cele două consilii, ministrul Justiţiei va avea, la Bruxelles şi Luxemburg, o serie de întâlniri bilaterale cu omologi din alte state membre şi oficiali ai UE.
În cadrul Consiliului JAI (Justiţie), Predoiu va prezenta poziţia României cu privire la instrumentele juridice şi politicile europene în domeniul Justiţiei aflate pe agenda Consiliului, în conformitate cu mandatul aprobat de primul ministru.
De asemenea, în cadrul Consiliului de Afaceri Generale (CAG), Predoiu va face o prezentare a progreselor înregistrate de România în domeniul Justiţiei în cadrul Mecanismului ‘Rule of Law’ şi va răspunde întrebărilor adresate de miniştrii de externe şi ai afacerilor europene prezenţi în CAG pe marginea raportului, conform procedurii parcurse de toate celelalte state membre ale UE.
Predoiu va avea o serie de întâlniri bilaterale cu oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European, miniştri de Justiţie din alte state membre UE şi procurorul general EPPO (Parchetul European).