CORECTIE LA STIREA CU ID 7012476 DIN 2022-01-04 19:40:44
Bucureşti, 4 ian /Agerpres/ – Guvernul se va întruni în şedinţă, miercuri, pe agendă figurând o analiză asupra progreselor înregistrate în realizarea reformelor şi atingerea ţintelor şi jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Conform unui comunicat transmis de Guvern, în cadrul şedinţei va fi prezentată şi o informare asupra gradului de absorbţie a fondurilor de coeziune aferente cadrului financiar multianual 2014 – 2020. O altă informare se va axa asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene prevăzute pentru România în derularea cadrului financiar multianual 2021 – 2027.
Unul dintre proiectele de hotărâre care figurează pe ordinea de zi modifică şi completează Lista cu denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.
Totodată, urmează să fie aprobat regulamentul privind condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei pentru activitatea prestată în Task Force (Unitatea de Management al Programelor de Transformare Digitală) pe durata derulării PNRR.
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte, semnat la 20 mai 2021.
Totodată, vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru două obiective de investiţii care vor fi finanţate din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din veniturile proprii ale Administraţiei Apele Românie, precum şi din alte surse legal constituite – ‘Apărarea complexă a localităţilor situate în Delta Dunării pentru minimizarea riscului inundaţiilor asupra vieţii – judeţul Tulcea’ şi ‘Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud’.
Pe agendă figurează şi trei proiecte de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi a Ministerului Sportului.
Astfel, aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale are un număr maxim de 382 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului, se pot organiza servicii, birouri şi alte compartimente şi se poate stabili numărul posturilor aferente, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse este de 298, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Numărul maxim de posturi aprobat pentru Direcţiile Judeţene de Familie şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Familie şi Tineret a Municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflate în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, este de 749.
Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Sportului este de 161, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Numărul de posturi necesar pentru fiecare compartiment din structura organizatorică prevăzută se stabileşte prin ordin al ministrului. Numărul maxim de posturi pentru instituţiile publice subordonate ministerului este de 2.551.
Pe ordinea de zi mai figurează şi proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.