CORECTIE LA STIREA CU ID 6616794 DIN 2021-02-01 09:55:36 Sibiu, 1 feb /Agerpres/ – Filmul ‘Cea mai frumoasă zi’ va avea premiera luni, pe platforma www.scena-digitală.ro, şi marchează debutul ca regizor de film al actriţei Ofelia Popii de la Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ din Sibiu. Acest film este o adaptare după spectacolul ‘O zi de vară’ regizat tot de Ofelia Popii şi va avea premiera pe 11 februarie, în Sala Mare a Teatrului Naţional ‘Radu Stanca’ din Sibiu. ‘Aceasta este partea bună a situaţiei în care ne-am aflat atunci, în pandemie, când noi am făcut spectacolul şi trebuia să avem şi o variantă online. Şi dacă a trebuit să filmez, am preferat decât să filmez spectacolul, să fac un film. A fost o provocare. În plus, mă fascinează filmul, nu numai ca actor. Fiind mai liberă de la teatru în ultima perioadă, am avut ocazia să filmez şi îmi place foarte tare. (…) Pasiune am în tot ce fac legat de artă sau de teatru sau de film’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Ofelia Popii. ‘Cea mai frumoasă zi’ a fost filmat în Sibiu, în diverse locuri: la Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’, în Pădurea Dumbrava, în centrul municipiului. Filmul are în distribuţie doi actori, Adrian Matioc şi Ciprian Scurtea, cei care apar şi în spectacolul de teatru ce va fi prezentat publicului pe 11 februarie. ‘Trăim în izolare şi murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voinţă ce nu ne aparţine. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiţie care duce la exterminare. Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câştigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câştigător? În câteva clipe, în timpul unei vieţi care ţine cât o zi, salvarea este râsul. Trăim în clişee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăţi care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viaţă şi moarte, de dragoste şi ură, de ideea de om!’, a declarat Ofelia Popii în prezentarea filmului pe platforma www.scena-digitală.ro. Ofelia Popii a mai precizat, pentru AGERPRES, că pregăteşte un nou film în premieră, pe care îl va realiza cu studenţii de la Teatru, la finalul lunii februarie. În ianuarie, Ofelia Popii a filmat în Bulgaria, unde este singura actriţă româncă din distribuţia unui film de lung metraj bulgar. Ofelia Popii a primit Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în rol principal în 2019 pentru rolurile Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul ‘Povestea prinţesei deocheate’, regia şi scenariul semnate de Silviu Purcărete.