CORECTIE LA STIREA CU ID 7446280 DIN 2023-01-26 13:04:58
Tulcea, 26 ian /Agerpres/ – Fostul guvernator al Deltei, Mălin Muşatescu, a declarat pentru AGERPRES că taxa de pescuit sportiv în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) este obligatorie, după ce în anul 2017 s-a decis suspendarea ei şi în anul următor le-a impus practicanţilor acestui sport obligativitatea de a nu mai reţine niciun exemplar din speciile ştiucă, somn, şalău şi crap.
El a atras atenţia că taxele trebuie să fie la un nivel suportabil de populaţie.
‘Taxa de pescuit sportiv este obligatorie, pentru că aşa responsabilizezi omul. Când totul e gratis, poţi să-ţi baţi joc şi am văzut, ce e gratis până la urmă nu mai e. Evident că trebuie nişte taxe, nu însă ca cele despre care am auzit. Delta şi la ora asta ca turism şi pescuit este mai scumpă decât Suedia. Trei zile în Suedia te costă mai puţin cu avion cu tot decât dacă ai veni cu barca ta în Deltă, într-o pensiune privată, cu restaurant şi tot tacâmul’, a afirmat fostul guvernator al Deltei.
În opinia sa, taxa de pescuit sportiv în Deltă ar trebui să fie circa 200 de lei pe an.
‘Nu e bine să exagerezi. E nevoie de nişte taxe omeneşti faţă de nivelul puterii de cumpărare. Taxa pe zi nu mai trebuie să fie 5 lei, pentru că mi se pare bătaie de joc. Ea trebuie să se ducă undeva la 15-20 de lei, dar în niciun caz 100 de lei pe zi, că nu-ţi mai vine nimeni sau îţi vin şi nu mai plăteşte nimeni. Şi atunci, vreau să văd rezervaţia cum face faţă cu 60 de oameni la un val de 10.000 de turişti care refuză să mai ia vreo autorizaţie. Trebuie să fie un echilibru undeva’, a mai spus fostul guvernator al RBDD, Mălin Muşatescu.
Anul trecut, conducerea Administraţiei RBDD a anunţat că doreşte majorarea tarifelor percepute pentru accesul şi activităţile din Deltă, însă până în momentul de faţă tarifele percepute de instituţia din subordinea Ministerului Mediului au rămas nemodificate.