În ştirea difuzată joi, la ora 13,29, pe fluxurile Bucureşti, Sănătate şi Covid-19 INFO, paragrafele al cincilea şi al şaselea se modifică.
Retransmitem ştirea în forma corectă:
GCS: 111 decese la pacienţi COVID raportate în ultimele 24 de ore; 85 erau nevaccinaţi
Bucureşti, 3 feb /Agerpres/ – Un număr de 111 decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore – cu nouă mai puţine decât în ziua anterioară, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Din totalul persoanelor decedate, 59 au fost bărbaţi şi 52 femei. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
Conform GCS, 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, trei pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 111 de pacienţi decedaţi, 85 au fost nevaccinaţi şi 26 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. 25 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidităţi.
Conform GCS, dintre cele 111 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, patru la categoria de vârstă 40-49 ani, opt la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiş, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
De la începutul pandemiei, 60.353 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.