În ştirea cu titlul ‘Stroe: PNL solicită audierea în Parlament a preşedintelui ASF pe tema creşterii preţurilor la poliţele RCA’, difuzată la ora 12,48, pe fluxurile Politic şi Bucureşti, în lead se va citi corect ‘preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu’.
Retransmitem ştirea în forma corectă:
Bucureşti, 7 feb /Agerpres/ – Liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, pe tema preţurilor la poliţele RCA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, după şedinţa Biroului Executiv al partidului.
‘Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare’, a precizat Stroe.
El a informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
‘Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii’, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.
Întrebat dacă s-ar impune o demitere sau o demisie a preşedintelui ASF, el a afirmat: ‘Concluzii şi decizii putem să tragem după ce avem aceste audieri în Parlament. Parlamentul este autoritatea care exercită control parlamentar asupra activităţii ASF, nu putem de la bun început ieşi cu astfel de solicitări, cum la fel probabil că şi în plan public, nu numai în plan politic vom avea măsuri clare şi bine definite din partea ASF’. AGERPRES