Acasă55CORECTURĂ la ştirea difuzată la ora 13,26, pe fluxurile Bucureşti şi Politic

CORECTURĂ la ştirea difuzată la ora 13,26, pe fluxurile Bucureşti şi Politic

La ştirea cu titlul ”Preşedintele Iohannis – deplasări externe de peste 3 milioane de lei în acest an”, difuzată miercuri, la ora 13,26, pe fluxurile Bucureşti şi Politic, în lead se va citi ”nouă deplasări externe”, iar paragraful al doilea se modifică astfel: ”Sunt incluse şi cheltuielile pentru vizita oficială efectuată, marţi, de şeful statului în Republica Moldova”. Retransmitem ştirea în forma corectă: Bucureşti, 30 dec /Agerpres/ – Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, nouă deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 3 milioane de lei. Potrivit unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale pentru AGERPRES, cheltuielile aferente pentru nouă deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis în anul 2020 însumează 3.011.828,95 lei. Sunt incluse şi cheltuielile pentru vizita oficială efectuată, marţi, de şeful statului în Republica Moldova. Pe 7 ianuarie, şeful statului a efectuat o vizită de lucru în landul Bavaria, Republica Federală Germania, iar în perioada 21-23 ianuarie, şeful statului a fost în Israel, la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism. Pe 7 februarie, el a avut la Bruxelles o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, iar pe 20 şi 21 februarie s-a aflat tot la Bruxelles, pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European dedicată negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual. Pe 17 şi 18 iulie, preşedintele Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, unde a mai avut o şedinţă pe 1 şi 2 octombrie. Şeful statului a mers pe 14 octombrie în Germania, unde i s-a decernat, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Domul din Magdeburg, premiul ‘Otto cel Mare’ pentru anul 2020, iar pe 15 şi 16 octombrie el a participat la o nouă reuniune a Consiliului European la Bruxelles. Pe 10 şi 11 decembrie a fost o altă şedinţă a Consiliului European. Săptămâna aceasta, pe 29 decembrie, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova. * Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului şi până în prezent, şeful statului a transmis spre reexaminare Parlamentului 19 legi şi a înaintat Curţii Constituţionale 28 obiecţii de neconstituţionalitate. Până în prezent, preşedintele Iohannis a promulgat 298 de legi. De asemenea, până la data de 23 decembrie au fost înregistrate 38 de cereri de graţiere. Preşedintele Iohannis nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an. Până la 23 decembrie au fost acordate 743 de decoraţii naţionale şi pe domenii de activitate, civile şi militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidenţa Legii nr.182/2002), dintre care 20 au fost acordate unor instituţii din domeniul învăţământului, sănătăţii şi culturii. Au mai fost acordate 17 decoraţii de război, 12 decoraţii Drapelelor de Luptă ale unităţilor militare, respectiv 43 de Medalii Comemorative ‘Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului’ şi Medalii Aniversare ‘Centenarul Marii Uniri’. În aprilie, şeful statului a decis retragerea decoraţiei conferite anul trecut Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ Suceava – Ordinul ‘Meritul Sanitar’ în grad de Cavaler, ‘având în vedere gravele deficienţe în activitate constatate în perioada stării de urgenţă provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obţinute anterior’. AGERPRES

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks