AcasăStiri generaleCORECTURĂ la ştirea difuzată marţi, la ora 19,34, pe fluxurile Culte şi...

CORECTURĂ la ştirea difuzată marţi, la ora 19,34, pe fluxurile Culte şi Bucureşti

În ştirea cu titlul ”Reprezentanţii Conferinţei Episcopilor Catolici – la ambasadorul Israelului; Vexler: Este un semn de deschidere şi prietenie pe care îl apreciem”, transmisă marţi, la ora 19,34 pe fluxurile Culte şi Bucureşti, în paragraful nouă se va citi corect ’58 de ani’, în loc de ’30 de ani’.

Retransmitem ştirea în forma corectă:

Reprezentanţii Conferinţei Episcopilor Catolici – la ambasadorul Israelului; Vexler: Este un semn de deschidere şi prietenie pe care îl apreciem

Bucureşti, 26 sep /Agerpres/ – Reprezentanţii Conferinţei Episcopilor Catolici au fost primiţi, marţi seară, de ambasadorul Statului Israel în România, Reuven Azar, prilej cu care preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, a anunţat că Parlamentul va institui anul 2025 ca anul ‘Cardinal Iuliu Hossu’.

Silviu Vexler a participat, marţi seară, la reşedinţa Ambasadorului Statului Israel în România, la un eveniment dedicat semnării, în urmă cu 30 de ani, a acordului istoric de stabilire a relaţiilor diplomatice dintre Statul Israel şi Statul Vatican, la care au participat reprezentanţii Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER).

‘Procedura legislativă s-a încheiat, acum urmează să meargă la preşedintele României pentru promulgare’, a declarat Silviu Vexler, pentru AGERPRES.

Preşedintele FCER a arătat că declaraţia ‘Nostra Aetate’ (în traducere din latină, ‘În vremea noastră’), care a stabilit relaţiile Bisericii Romano- Catolice cu Statul Israel, dată de al Doilea Conciliu Vatican, ‘a transformat din toate punctele de vedere relaţiile dintre Biserica Catolică la nivel mondial şi comunităţile evreieşti din lume’.

‘A fost o schimbare radicală în bine, piatra de fundament – putem spune astfel – care a reconstruit relaţiile dintre evrei şi catolici. Sunt deosebit de încântat şi bucuros că un astfel de moment are loc. Este un semn de deschidere şi prietenie pe care îl apreciem, cu atât mai mult cu cât relaţia dintre FCER şi Biserica Romano-Catolică, respectiv Biserica Română Unită cu Roma Romano-Catolică, sunt cu adevărat nu doar de colaborare, ci şi de prietenie’, a declarat Vexler.

Referindu-se la proiectul de lege adoptat, preşedintele FCER a arătat că una dintre motivaţiile fundamentale pe care le-a avut atunci când a iniţiat proiectul amintit a fost reprezentată de gesturile ‘cu totul deosebite şi unice’ pe care Cardinalul Hossu le-a făcut, ‘riscându-şi propria viaţă pentru a-i proteja şi a încerca să-i salveze pe evreii care intrau sub păstorirea sa’.

Silviu Vexler a mai amintit că, ‘similar, recent, Comunităţile Evreieşti din întreaga lume au formulat un răspuns la declaraţia ‘Nostra Aetate’, la care s-a alăturat şi FCER’.

‘Poate puţin diferit faţă de celelalte ţări şi comunităţi evreieşti din lume, noi am semnat declaraţia împreună cu Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco- Catolică. Ea urmează să fie înmânată, săptămâna aceasta, Papei Francisc de către Congresul Mondial Evreiesc, aşa că putem spune că în această seară, la bucuria întâlnirii se adaugă şi acest motiv’, a mai spus Silviu Vexler.

Ambasadorul Statului Israel în România, Reuven Azar, şi-a exprimat satisfacţia pentru celebrarea a 58 de ani de la adoptarea declaraţiei ‘Nostra Aetate’, care a schimbat poziţia Bisericii Romano-Catolice faţă de poporul evreu şi Statul Israel.

‘Aceasta a dus la promovarea relaţiei Bisericii Romano-Catolice cu poporul evreu şi la promovarea luptei comune împotriva antisemitismului’, a spus diplomatul israelian.

La rândul său, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti Romano-Catolic, Aurel Percă, a exprimat, în numele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, satisfacţia pentru această primă întâlnire dintre un ambasador al Statului Israel în România şi reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice, pe care a numit-o ‘istorică’.

‘Semnarea acordului dintre Statul Israel şi Statul Vatican a pus bazele unei colaborări care a dus apoi la vizite nenumărate ale Papilor, care au vizitat Ţara Sfântă. Ne bucurăm că Israelul rămâne pentru noi un punct de referinţă. Spunem noi, poporul evreu este fratele nostru mai mare în credinţă, pentru că rădăcinile credinţei noastre se regăsesc în Ţara Sfântă. Şi dorim ca această colaborare să continue şi să aducă multă pace şi prosperitate poporului evreu. Cu această vizită scriem şi o pagină de istorie, pentru că este prima iniţiată de un ambasador al Statului Israel’, a spus Monseniorul Percă.

Cu acest prilej, Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crişan, a transmis un mesaj al Cardinalului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, prin care înaltul ierarh mulţumeşte Ambasadorului Israelului precum şi deputatului Silviu Vexler pentru sprijinul pe care l-au acordat în demersul declarării anului 2025 ca anul ‘Cardinal Iuliu Hossu’ şi pentru susţinerea iniţiativei ca episcopul martir Iuliu Hossu să fie recunoscut Drept Între Popoare.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă privind instituirea anului 2025 ca ‘Anul Cardinal Iuliu Hossu’ pentru celebrarea acestei personalităţi, proiectul fiind iniţiat de deputaţii minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ şi Silviu Vexler.

‘Se instituie anul 2025 că ‘Anul Cardinal Iuliu Hossu’ pentru celebrarea vieţii, operei, personalităţii, martiriului, rolului determinat în realizarea Marii Uniri şi a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române şi deţinutului politic Iuliu Hossu’, se arată în proiectul de lege.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks