Fostul ministru de Externe PSD și actual parlamentar, Titus Corlățean, le-a cerut duminică liberalilor să renunțe la folosirea termenului ”ciuma roșie”. Acesta a explicat că termenul are origini naziste, apărut prima dată în materialele de propagandă ale lui Joseph Goebbels, ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945.
„Cîțu a stimulat acest termen. Liberalii riscă și în termeni juridici și penali dacă vor continua să utilizeze acest termen”, a spus Corlățean la Antena 3 CNN.
Fostul vicepreședintele social-democrat a explicat și faptul că atacurile liderilor PSD la adresa liberalilor în timpul congresului de sâmbătă au avut ca rol poziționarea PNL ca principal competitor al PSD.
”Liberalii cu experiență ar trebui să știe că atunci când ataci un competitor îl ridici. Le facem un bine celor din PNL”, a spus Corlățean.
El a adăugat că motivul pentru care liderii PSD nu au atacat AUR a fost acela că nu vor să dea importanță partidului condus de George Simion.
Articolul Corlăţean (PSD): PNL să înceteze cu folosirea expresiei „ciuma roşie”; are origini naziste, cine o foloseşte riscă şi în termeni juridici şi penali apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro