„În sfîrșit, avem un „docoment” de stat care să ne sune deșteptarea. Suntem în criză! Pînă le el, moțăiam și făceam pluta. Guvernul Bolojan a adoptat o OUG ca un pansament împotriva prafului și microbilor cu scopul „protejarea populației și a economiei”. Un fel de „document” placebo economico-politic, pe baza căruia cetățenii și firmele sunt gîdilați la urechi și la conturi, inclusiv la atitudinea politică pentru a lua act că pachetul de măsuri este și o formă de subliniere a neputinței și de transmis mesajul cumplit al acestui mandat”, scrie, în Cotidianul, Cornel Nistorescu.
„„-Trebuie să vă protejați singuri!”
Ca nu cumva să vă amăgiți că binefacerea aceasta guvernamentală va ține pînă la sfîrșitul războiului sau al vieții, vi s-a atras atenția că „ Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței”.
Pentru pansarea tuturor problemelor generate de criza petrolului ca principală și înțeleaptă măsură „Se limitează adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025” și se drămuie „exportul de motorină și țiței se va efectua doar după obținerea acordului ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort. Mai exact, pe durata situației de criză încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei”.
Ați înțeles? Anumite operațiuni se vor putea face cu aprobare de la „împărăție”. S-a mai întîmplat și în contrabanda de pe Clisura Dunării în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Ba mai circulă și „narațiunea” că, pe vremea lui Sorin Blejnar și a dispărutului Codruț Marta, un document de export/import de produse petroliere de la ANAF se obținea cu 50.000 de euro. Se mai poate adăuga informația că, înainte de dispariție, fantomaticul Codruț Marta a depus jumătate din valoarea a trei autoturisme BMW la comandă. Și n-a plecat cu ele!
Tot ce a precedat documentul cu pretenții salvatoare face parte din același banc prost. Și privatizarea Petrom, și clauzele, și prelungirea contractului pe încă 20 de ani, făcută recent la Viena, într-o vizită cu soția.
Ca să nu leșinăm de atîta grijă din partea guvernului, Ordonanța grijulie ne anunță că la nivelul guvernului s-a închegat (după cel fandacsat și zborșit pe seama Justiției) un nou „grup de lucru constituit în scopul identificării și promovării soluțiilor de protecție a cetățenilor și economiei în contextul crizei carburanților”.
Consilier onorific – Sorin Blejnar, doctor honoris causa post mortem – Codruț Marta”, scrie Nistorescu.
Sursa: Ecopolitic.ro





