AcasăPoliticaCornel Nistorescu: „De ce legile României se aplică anevoios în cazul lui...

Cornel Nistorescu: „De ce legile României se aplică anevoios în cazul lui Dominic Fritz rămîne de lămurit. Însă nu pot fi explicate amestecurile sale în politica națională și în culisele unui partid care o ia mereu razna”

„Din cînd în cînd, cu cîte o luare de poziție, Dominic Fritz ne aduce aminte de faptul că președintele USR este un personaj apărut din spumele politicii europene, ca și Clotilde Armand. Iar în încercarea de a găsi o explicație te miri de ce nu s-o fi încumetat un albanez sau un danez sau un polonez să candideze la Primăria Timișoarei sau a Sectorului 1. Tocmai o franțuzoaică și un neamț, cu o limbă română ciupită de accent galic sau germanic, să ilustreze ideea implantării primarilor europeni prin țări de cucerit sau indisciplinate? Doar Dumnezeu poate ști toate secretele din subteranele suprapuse din subsolul proiectelor Europei Unite”, scrie, în Cotidianul, Cornel Nistorescu.

„Poate că pe acolo s-ar găsi o explicație a faptului că legile românești se aplică greoi în cazul celor doi, peste care legea lunecă mai ceva ca apa pe penele gîștelor crescute în laborator. Altfel spus, procesul de incompatibilitate (declanșat de ANI) care trenează în cazul lui Dominic Fritz ar fi mers mai departe, iar cel de încălcare a Constituției cu funcția de președinte al USR ar fi fost soluționat de îndată.

De ce legile României se aplică anevoios în cazul lui Dominic Fritz rămîne de lămurit. Însă nu pot fi explicate amestecurile sale în politica națională și în culisele unui partid care o ia mereu razna. Sau de aceea!

Ultima ieșire la scenă publică a lui Dominic Fritz a stîrnit și ea nenumărate reacții. Sîmbăta trecută, Fritz a zis că partidele de la guvernare au desemnat oameni în CCR și i-au votat și dacă CCR, cu atîția reprezentanți ai „mandatarilor” (chiar și ei, datori), blochează măsurile guvernului, atunci avem o problemă. Ar fi logic să plece!

”Eu cred că judecătorii la Curtea Constituţională au ajuns acolo într-un proces de nominalizare, inclusiv recent, unde, într-un vot deschis – nu este un secret – PSD a nominalizat un candidat, UDMR a nominalizati un candidat şi noi chiar am votat aceşti candidaţi. Dacă aceşti judecători care au primit recent încrederea colegilor acuma consideră că ceea ce face acest guvern nu este constituţional, într-adevăr,cred că este foarte greu de continuat dacă există o îndoială aşa de mare despre baza constituţională pe care acest Guvern ia decizii”, a zis Dominic Fritz pe seama oamenilor politici trimiși pe noile fotolii din CCR.

Citind cu atenție zisele lui Fritz, nu poți să-ți stăpînești un zîmbet. În felul lui de a gîndi cu ochelari de cal, are dreptate. Dacă și cei pe care partidele „pro-europene” i-au desemnat (fiind la putere) decid că hotărîrile guvernului nu-s bune constituțional vorbind, atunci adio. Nu-s bune și nici corecte și Ilie Bolojan să-și respecte promisiunea. Ce-i așa complicat!? Dacă tot satul zice că ești beat, inclusiv nevasta și neamurile, ești beat și te duci acasă și te culci. Cam asta a vrut să spună Fritz, dar în eforturile sale de exprimare corectă a trecut pe lîngă fondul situației.

Problema e alta. Dominic Fritz nu-i un țăran german pus pe dat cu părerea și pe bombănit cu prune-n gură despre situația din țara în care a ajuns. Este mult mai mult. Are efectul unei presiuni publice asupra și așa șifonatei și dirijatei Curți Constituționale a României, exact înainte ca aceasta să ne mai facă un „cadou”.

Pentru că Fritz înțelege și se exprimă mai greu, socot că-i poate fi mai folositoare părerea exprimată de un judecător din CSM:

„Declaraţiile recente prin care liderii unui partid din coaliţia de guvernare atrag public atenţia judecătorilor CCR, reamintindu-le că au fost numiţi de actuala majoritate, reprezintă o presiune directă şi inadmisibilă asupra Curţii. Astfel de afirmaţii, lansate cu doar câteva zile înainte ca judecătorii CCR să se pronunţe asupra unei legi promovate de coaliţie – lege marcată de vădite vicii de neconstituţionalitate – pun sub semnul întrebării respectul pentru independenţa justiţiei şi pentru principiile statului de drept” (judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii).

Dacă nu-i de acord, n-are decît să-l reclame la cei care i-au recomandat să vină în România!”, scrie Nistorescu.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks