AcasăPoliticaCornel Nistorescu: „Distanţa între Ciolacu cel așezat pe scaun să dea răspunsuri...

Cornel Nistorescu: „Distanţa între Ciolacu cel așezat pe scaun să dea răspunsuri de „școler” și secretarul general adjunct NATO este cam de la Buzău la Londra. Şi retur. Dar de cîteva ori!”

„Se conturează un favorit, unul care a scăpat sforăriilor politice și menghinei cumplite a PSD-PNL. Este vorba de Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO și fost președinte al PSD. Nu mai am nici o îndoială că Mircea Geoană va candida și va marca prezidențialele din acest an. Numai un accident sau o lucrătură l-ar mai putea împiedica. Vrînd-nevrînd, electoratul va fi observat o recuperare spectaculoasă de credibilitate după accidentul pierderii alegerilor din 2009. Puțini oameni politici după o asemenea înfrîngere au mai rămas pe scenă. Pe cei mai mulți, pierderea competiției la președinție i-a și scos din scenă. Nu e vorba numai de România, ci și despre țări care au competiții politice cumplite”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„Mircea Geoană se poate lăuda că a supraviețuit cu brio unei catastrofe politice, mai ceva ca o cădere de avion. Asta îl și califică pentru o cursă lungă și pentru o poziție cheie pentru țară.

Strategia sa de a reveni a scăpat de disputele cu mize mici și de coliziunile zgomotoase din studiouri. Mircea Geoană se ridică deasupra celorlalți și evită elegant rățoiala reporterilor trimiși să-l înghesuie și să-l toace. Adevărul este că piața de media s-a împărțit între partidele mamut, serviciile secrete autohtone, CIA, NATO și alte centre de influență de peste Ocean, plus Comisia Europeană și țările mari, dornice să aibă un interlocutor apropiat la București. Numai o asemenea fragmentare a intereselor plus o plăcere autohtonă de a cîrti pot explica întîrzierea anunțului și comunicarea unui program de campanie.

Cel mai amuzant, dar și mai insistent se agață de traseul și de pantalonii lui Mircea Geoană cei de la G4media. Ei se zbat să-l vadă blocat la cartierul general de la Bruxelles fără dreptul de a folosi un telefon al instituției pentru pregătirea campaniei din septembrie. Adică, să vină Geoană după încheierea mandatului la NATO să-și ceară scuze pentru că deranjează, să facă plecăciuni la Tăpălagă și la Pantazi și să publice pe unde poate un program ca să aflăm cum îl apreciază poporul.

Gîndirea asta de tip Monica Macovei și USR (mai ales la G4media) s-ar aplica oricărui adversar al acestora, dar nu este valabilă pentru Ursula von der Leyen și n-am auzit nici o cîrteală față de folosirea mijloacelor guvernului pentru ședințele PSD și PNL, precum și pentru cele de Coaliție, de parcă Ciolacu și Ciucă ar fi bunuri de stat în orice situație, inclusiv la negocierile pentru stabilirea listelor pentru europarlamentare. Să se dea Ciolacu cu elicopterul și să fugă Ciucă și Rareș Bogdan pînă la diaspora din Spania ca să-i întrebe de ce nu vin acasă!

Varianta detașării de agitația tip mușuroi autohton și cam pădureț adoptată de Mircea Geoană, fără carnavaluri, show-uri și scandaluri de studio se dovedește a fi eficientă. Chiar fără partide care să-l susțină, chiar fără un comitet de inițiativă și fără un cartier general care să distribuie materiale, cu cîteva lansări ale unei cărți și cîteva conferințe, Mircea Geoană a ocupat deja o poziție importantă în preferințele alegătorilor. Unele sondaje îl dau pe primul loc, altele pe doi sau (cele lansate pentru a-l pune sub semnul îndoielii) mai jos, chiar pe trei și pe patru.

Această prezență neconvențională și destul de discretă a lui Mircea Geoană marcată de trimiteri la mizele mari ale României l-au consolidat ca pe un favorit.

Cu această prestație mai puțin zgomotoasă, Mircea Geoană a intrat deja în cursă și obligă orice votant român să facă o comparație. Adică să-l așeze lîngă Ciolacu, Ciucă, Drulă sau Simion și să-și formuleze singur o concluzie. Adevărul este că nu ai cum să-l compari pe Mircea Geoană cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nici dacă ai vrea să le faci un deserviciu. Este o diferență enormă de gabarit cultural, intelectual, politic, diplomatic și chiar uman. Să nu mai vorbim de prestațiile grosiere ale lui Mihai Tudose, tot mai insistent trimis de Marcel Ciolacu la înaintare cu ale sale poante răsuflate și cu propoziții icnite, alcătuite din 5-6 cuvinte.

Mircea Geoană este un politician de un cu totul alt gabarit. L-am văzut peste hotare în împrejurări în care ceilalți nu ajung sau, dacă izbutesc, se învîrt pe la margine ca Traian Băsescu sau Klaus Iohannis. Geoană are ținută de interlocutor de nivel înalt și deține arta comunicării diplomatice și a socializării politice ca nimeni altul.

L-am văzut duminică seara la Digi24. Distanța dintre Mircea Geoană și cei care se vîntură pentru competiție este enormă. Între Ciolacu cel așezat pe scaun să dea răspunsuri de „școler” și secretarul general adjunct NATO distanţa este cam de la Buzău la Londra. Şi retur. Dar de cîteva ori!”, scrie Nistorescu.

Articolul Cornel Nistorescu: „Distanţa între Ciolacu cel așezat pe scaun să dea răspunsuri de „școler” și secretarul general adjunct NATO este cam de la Buzău la Londra. Şi retur. Dar de cîteva ori!” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks