„Chiar am așteptat emisiunea de marți seara cu Mircea Geoană la Antena 3. Se întîlnea Mircea Geoană cu echipa de la principalul organ propagandistic al PSD. Pentru Marcel Ciolacu, șeful guvernului de la Buzău, Geoană rămîne principalul adversar și pericol. De luni de zile, grupurile media Voiculescu și Ghiță s-au pus pe el ca pe un urmărit internațional. Iar Antenele sunt între principalii mulgători la bugetul public de cînd guvernul de la Buzău controlează dregătoriile bogate”. scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„Ca să înțelegeți mizele și culisele unei asemenea întîlniri trebuie să precizăm că, pe lîngă sumele păpate la Antene și în celelalte canale ale grupului Intact, este vorba de gruparea de presă care a dat cei mai mulți parlamentari români și europeni, miniștri și directori de instituții, bașca neveste. Cu forța lor de influență și de trambalat prin emisiuni tot felul de sfertodocți politici, Antenele au obținut cele mai multe mandate parlamentare fără ca partidul lor să fi trecut la alegeri de procentul minim obligatoriu de voturi favorabile. Și la alegerile parlamentare din acest an pe listele PSD la Senat și la Camera Deputaților figurează colaboratorii și recompensații Anenelor.
Ei bine, la televiziunea marilor beneficii de tot soiul a fost simulat un tribunal moral compus din cucoane coafate ca de nuntă, cocoțate pe mormanul de recompense politice pe care s-a dezvoltat grupul. Și de acolo, de sus, din puritatea și nevinovăția lor, dă-i și luptă și acuză!
Cum să nu îl sprijine întrebătorii și întrebătoarele pe binefăcătorul lor și cum să nu îl clănțăne ei pe Mircea Geoană, fiind totdeauna o echipă destul de disciplinată în executarea sarcinilor de la conducerea unitară a grupului.
Ceea ce s-a și întîmplat. De la ceasurile lui Vanghelie la acuzațiile lui Rizea din pușcărie făcute prin intermediul nevestei și al Ancăi Alexandrescu pînă la trierea miniștrilor și la Ionuț Costea sau la angajarea în MAE, toată basculanta cu așa-zisele schelete a fost descărcată în mijlocul emisiunii. Ai fi zis că maicile și îngerii l-au prins la înghesuială pe banditul-bandiților. Mai mult, cu aerul că luptă din răsputeri pentru prinderea adevărului, Mihai Gîdea a alergat ca după un iepure pe urmele animatoarei de la USR. (Rog susținătorii și membri USR ca înainte de înjurături să ia act de confesiunile primăriței Elena Valerica Lăsconi făcute în Pagina de Media unde ea singură mărturisește că a fost animatoare de emisiuni și Dj de nunți, fără a sufla o vorbă despre relația sa cu patronul postului de radio din Hațeg).
Mihai Gîdea și echipa sa redacțională, în loc să ceară amănunte despre viziunea lui Mircea Geoană pentru România, s-au străduit să-l îngroape în ipoteze și profeții și să-l „ștampileze” cu cît mai multe semne de întrebare. Asta mă și face să urmăresc emisiunea cu Marcel Ciolacu din chiar primul minut. Vreau să văd cîte dintre întrebările echipei de la Antena 3 vor viza titlul de revoluționar cu beneficii și spații comerciale cu tot, cu terenurile dobîndite, cu diploma de bacalaureat și cu cea universitară, cu afacerile de familie, cu farmacii și cu parcul solar, cu viața de familie și cu duduia Docuz, cu legăturile cu Hayssam, cu frangleza în studiu și cu specialiștii în nimic, împinși prin multe locuri, toate cunoscute și prezentate de jurnaliști cu declarații și documente. Și, dacă nu știu ce să mai întrebe, le recomand „interogatoriie” lui Valer Marian publicate în Cotidianul.
Ca și la ultima apariție de la Răzvan Dumitrescu, Mircea Geoană a parat bine, a răspuns inteligent și a formulat elegant. Chiar a recunoscut că a greșit (cu referie la Vanghelie și la Rizea). A și repetat asta și a promis. La nivel de limbaj, distanța dintre el și competitori este uriașă. Ca de la rață la avion. Mircea Geoană operează ușor cu subiectele mari, cu dosarele grele și stăpînește arta comunicării. Dacă ar vorbi mai temperat, poate că ar scăpa mai puține greșeli („acum Rusia vrea de-rusificarea Moldovei”).
În ce privește susținătorii, spre deosebire de PNL care și-a mobilizat vedetele și primarii, Mircea Geoană a venit cu foarte mulți tineri și cîțiva apropiați, plus familia. Ana și Alexandru au fost convingători și chiar au încercat o punte cu cei din generația lor, mai ales cu cei școliți.
Pentru mine, Mircea Geoană a convins, arătînd un potențial de comunicare demn de un președinte al României.
Abia aștept să-l văd la rînd și pe Marcel Ciolacu”, scrie Nistorescu.
Articolul Cornel Nistorescu: La emisiunea electorală cu Geoană, la Gâdea, ai fi zis că „maicile și îngerii l-au prins la înghesuială pe banditul-bandiților” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro