AcasăPoliticaCornel Nistorescu: Tot ceea ce fac vopsiţii ăştia în aşa-zişi „pro-europeni” stârneşte...

Cornel Nistorescu: Tot ceea ce fac vopsiţii ăştia în aşa-zişi „pro-europeni” stârneşte râsul

„Toate încercările vopsiților la repezeală și auto-etichetaților în pro-europeni cad una cîte una. Stîrnesc și rîsul. Mătură pe fugă din încrederea care a mai rămas. Pesediștii recunosc că i-au dat voturi lui George Simion, iar Crin Antonescu se auto-suspendă din ipoteza de candidat comun. Ce înseamnă asta? Că în perioada de căutare a a actorilor statali externi implicați în deturnarea votului din decembrie avem cel puțin doi actori interni care au lucrat din greu la influențarea rezultatului de la primul tur al alegerilor prezidențiale”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.

„PNL a participat cu promovare inconștientă a lui Călin Georgescu printr-o campanie în social-media scăpată de sub control, iar PSD a fost implicat în deturnarea rezultatului electoral în favoarea lui George Simion. Cum acesta nu s-a calificat în turul doi, adică nu a reușit, rămîne de discutat tentativa de fraudă, de manipulare a rezultatului electoral. Ceea ce tot infracțiune rămîne. Şi descalificantă din punct de vedere moral. Şi care tentativă cunoscută de partide și de presă și mărturisită public mai aduce un bolovan de gîtul lui Marcel Ciolacu. Nu-l doboară (pentru că obrazul gros se poartă la București!), dar îl ridiculizează la maxim.

Ce rezultat serios și ce guvern credibil au rezultat după procesul electoral din decembrie dacă președintele partidului implicat într-o deturnare de voturi este desemnat să conducă guvernul? Rămîne și cu Nordis-ul de gît, și cu vacanțele prin Europa și Orientul Mijlociu neacoperite, și cu diplomele în ciornă, și cu milioanele nepoțelului după frate făcute cinstit. Şi, cu toate acestea, foștii parteneri, adversarii de moarte din campania electorală, se metamorfozează orbește în parteneri de guvernare? Ba mai mult, după ce este repus în scaunul de premier, Marcel Ciolacu începe să se maimuțărească și pe tiktok după ce tot el reclamase platforma și o încadrase ca mijloc de deturnare a alegerilor.
A ce arată și a ce sună această poveste?

Este electoratul lovit de amnezie în fața unui asemenea comportament și cu așa probe de necontestat pe prima pagină a agendei publice?
Sau nemernicia și nesimțirea politicianului român nu au limite?
Iar ca ultimă dovadă a neseriozității modului lor de a acționa, zișii la oglindă „pro-europeni”, îngroziți (sau inconștienți!) de situația creată scot din pălărie o soluție numită „Crin Antonescu”, un personaj scos (ieșit) din scenă de frica dosarelor de spălare a banilor în care era implicat PNL și care este rechemat în scenă ca salvator. Cine ne este scos în față? Un fel de amintire a unui personaj politic, o stafie buhăită a acestuia, un vorbete mai stilat, marginalizat de propriile rezultate, fapte și colegi liberali, cîndva un băiat simpatic la TV, îmbătrînit în floricele discursive și reprezentativ doar prin insistenta promovare pentru prezidențiale a fostului său secretar general al PNL, Eduard Hellvig, fost director al SRI. Trebuie spus că principalul sprijin, prieten și soluție a lui Crin Antonescu, adică Eduard Hellvig, este implicat, împreună cu Andreea Lambru și Niels Schnecker (echipa lui Crin Antonescu cît a fost președinte al PNL) într-o parte importantă a dosarului belgian de spălare de bani pntru PNL.

Şi care dosar continuă să fie îngropat în România.
Presupun că trecutul de jucător și de beneficiar al perioadei de la șefia PNL făceau în mintea celor care conduc Coaliția un candidat comod, care să se conformeze la solicitări și dorințe. Numai că junele pletos și agreabil din anii săi de glorie și de la ieșirea din scena politică nu mai este același. În locul lui a revenit un personaj metamorfozat și fanat ca bujorii trecuți, o hoașcă străină de situația din țară, plină de sine, cu riduri adînci și marcată de nopți nedormite, cu ifose dublate de luciditatea unui ins care a înțeles că biata căruță a Coaliției scîrțîie din toate încheieturile. Asta l-a și determinat să se auto-suspende și să zică:
„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.”……„Eu nu dau răgaz partidelor. Sper ca ele să se hotărască. (…) Nu i-am căutat și nu am așteptat nimic, ci aștept ca în calitate de cetățean să anunțe o dată a alegerilor, să ofere date și ce a fost în anularea primului tur de scrutin. Eu sunt un simplu cetățean. Când se hotărăsc, dacă au un candidat, ca tot pe mine mă doresc, o să dau un răspuns până atunci”.

Nu știu pe unde vor scoate ei cămașa, dar cel mai îngrijorător rămîne aceeași întrebare care ne privește pe noi!”, scrie Nistorescu.

Articolul Cornel Nistorescu: Tot ceea ce fac vopsiţii ăştia în aşa-zişi „pro-europeni” stârneşte râsul apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks