Italia a confirmat în ultimele 24 de ore 993 de noi decese asociate COVID-19, cel mai grav bilanţ înregistrat în această ţară de când a început pandemia, la jumătatea lunii februarie, potrivit buletinului informativ transmis joi de Ministerul italian al Sănătăţii, potrivit agenţiei EFE. Numărul total al deceselor asociate noului coronavirus ajunge astfel în Italia la 58.038. Joi au fost confirmate 23.225 de noi cazuri de infectare, cea mai mare creştere din ultimele patru zile. Dar în ultimele 24 de ore a crescut şi numărul testelor, fiind procesate peste 226.000 de probe de diagnostic. Totuşi, acest număr al noilor cazuri de infectare, coroborat cu testarea intensă, indică o aplatizare a curbei infectărilor, după ce în noiembrie se înregistrau zilnic aproximativ 40.000 de noi cazuri. Din cele 759.982 de persoane considerate în prezent cazuri active, majoritatea sunt în izolare la domiciliu, în timp ce 35.369 au necesitat spitalizare, dintre care 3.597 sunt la ATI. La fel ca în valul din primăvară, regiunea cea mai afectată este Lombardia, unde au survenit mai mult de o treime din decesele raportate joi. Premierul Giuseppe Conte este aşteptat să anunţe joi seară noi restricţii pentru a limita răspândirea virusului, mai ales în perioada sărbătorilor, pentru care este deja decisă o interdicţie de părăsire a localităţii de reşedinţă.