Autorităţile sanitare din Bulgaria au anunţat marţi la Sofia un nou număr record de contagieri cu virusul SARS-CoV-2, raportând în ultimele 24 de ore 2.427 de noi infectări, relatează EFE. De asemenea, în ultimele 24 de ore în Bulgaria au fost înregistrate 51 de decese asociate maladiei COVID-19. Numărul total al spitalizărilor a crescut la 2.841 de persoane, dintre care 180 se află la terapie intensivă. Spitalele bulgăreşti, în care numeroşi membri ai personalului medical sunt contaminaţi, au solicitat deja mobilizarea studenţilor la medicină. Vizat de numeroase critici, Ministerul bulgar al Sănătăţii a solicitat de asemenea cooperarea unităţilor medicale private, care sunt adeseori reticente în a primi persoane contaminate cu noul coronavirus. Bulgaria, care a controlat în general destul de bine primul val al pandemiei de COVID-19 în primăvară, se confruntă în prezent cu o evoluţie alarmantă a numărului de cazuri, în creştere cu 80% în şapte zile – totalul depăşind pragul de 54.000 -, care este probabil mult mai mic decât cifrele reale, în contextul în care autorităţile din această ţară efectuează puţine teste. Guvernul de la Sofia, puternic contestat de o parte a opiniei publice bulgare, refuză să impună însă un nou ‘lockdown’, considerând că o astfel de măsură ar fi impopulară.