Indonezia va începe campania de vaccinare la nivel naţional împotriva COVID-19 pe 13 ianuarie, a anunţat marţi ministrul sănătăţii indonezian, Budi Gunadi Sadikin, informează Reuters. Programul va fi demarat la Jakarta, preşedintele Joko Widodo urmând să fie primul cetăţean indonezian vaccinat împotriva noului tip de coronavirus, a precizat Budi Gunadi Sadikin într-un comunicat, iar vaccinările în alte regiuni sunt programate să înceapă în următoarele două zile. Înainte de aceasta, guvernul Indoneziei a anunţat că 1,3 milioane de lucrători din linia întâi se vor număra printre cei ce vor fi inoculaţi primii cu vaccinuri produse de compania chineză Sinovac Biotech. Indonezia a raportat până acum peste 772.000 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi aproape 23.000 de decese cauzate de COVID-19.