Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că a propus revenirea la şcoală a elevilor după efectuarea de teste non-invazive privind infecţia cu SARS-CoV-2, subliniind că depinde de Institutul Naţional de Sănătate Publică să includă în metodologie testele din salivă.
‘Eu sunt cel care a propus revenirea la şcoală după ce se face acest test. Testele non-invazive erau propunerea mea. Am făcut această propunere după ce am discutat cu mai mulţi specialişti care mi-au spus foarte clar că nu există diferenţă, dar e adevărat, problema în România este că încă nu sunt în metodologia INSP şi aici cred că depinde de INSP să le includă în metodologie, ele sunt folosite ca metodă cam peste tot în lume’, a explicat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, întrebat despre folosirea testelor din salivă.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că ministerul nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor rapide pentru şcoli.
‘Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli, de exemplu, sau pentru orice altă unitate în afară de unităţile din subordine, iar aceste teste constituie cu siguranţă un filtru. Nu e un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât, dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul, o poate face, evident. Ministerul Sănătăţii, repet, nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor pentru şcoli, lucrul acesta este cât se poate de clar şi comunicat şi Ministerului Educaţiei’, a afirmat Voiculescu, duminică, într-o conferinţă de presă.
Secretarul de stat Andreea Moldovan a adăugat că testele din salivă nu sunt incluse în metodologia de lucru a INSP.
‘Este un test care nu este în metodologia de lucru a INSP. În momentul în care testele acestea vor fi de o calitate superioară şi corespunzătoare, bineînţeles că va fi un pas înainte pentru o testare mai plăcută pentru populaţie, dar, deocamdată, aceste teste nu sunt agreate de metodologie, pentru că nu sunt suficient de bune’, a afirmat Moldovan.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat că, în opt săptămâni de şcoală, începând din 8 februarie, au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie în şcoli, ceea ce reprezintă un ‘un insucces major’.
El a adăugat că ‘achiziţia acestor teste non-invazive trebuie făcută de entităţi cu competenţă în domeniul medical’, deoarece Ministerul Educaţiei nu are competenţe şi atribuţii pentru achiziţia niciunui tip de test medical.
‘Mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătăţii, ca autoritate guvernamentală în domeniul sănătăţii, pentru implicare în vederea asigurării unei protecţii sanitare corespunzătoare în şcolile din România’, a transmis ministrul Educaţiei.