umărul cazurilor de reinfectare cu coronavirus a crescut semnificativ de la începutul anului în Republica Cehă, între cele două îmbolnăviri înregistrându-se intervale de timp care variază mult de la un pacient la altul, relatează marţi AFP.
La data de 28 februarie erau confirmate circa 1.400 de cazuri de COVID-19 la persoane care au mai trecut odată prin această boală. Numai 158 de astfel de cazuri erau înregistrate la sfârşitul lunii ianuarie şi 56 la sfârşitul anului trecut, conform datelor Institutului naţional ceh de sănătate publică.
Analiza acestei instituţii relevă că între cele două îmbolnăviri s-au scurs între 68 şi 359 de zile, cu un interval mediu de 142 de zile. Media de vârstă a persoanelor reinfectate este de 42 de ani.
Potrivit unui studiu recent efectuat în Danemarca şi publicat de revista ştiinţifică The Lancet, o primă infectare cu virusul SARS-CoV-2 protejează împotriva reinfectării probabil 80% dintre persoanele cu vârste sub 65 de ani, iar persoanele vârstnice au un risc mai ridicat de a se infecta a doua oară.
Republica Cehă a reuşit, cu restricţii severe, să stăpânească primul val al pandemiei în primăvara anului trecut, dar în prezent este copleşită de noul val pandemic agravat de varianta britanică a coronavirusului şi înregistrează cea mai ridicată rată din lume a mortalităţii asociate COVID-19, pe baza datelor din ultimele 14 zile.