Locurile de divertisment şi culturale de pe teritoriul Danemarcei s-au redeschis duminică, după ce au fost închise timp de o lună, în condiţiile în care guvernul danez a relaxat restricţiile anti-COVID-19, în pofida unui număr mare de contaminări, informează dpa.
Publicul a fost întâmpinat din nou la muzee, grădini zoologice şi parcuri divertisment. Sălile de cinema, de teatru şi de concerte vor putea de asemenea să deschidă pentru prima dată după patru săptămâni, chiar dacă au fost impuse limite în ceea ce priveşte capacitatea.
În majoritatea locurilor vizitatorii vor trebui să poarte mască şi să facă dovada, prin intermediul unui paşaport sanitar, că au fost vaccinaţi, au trecut prin boală sau au fost testaţi recent negativ pentru COVID-19.
Cu toate acestea, danezii încă nu se pot duce la cluburi şi la discotecă: viaţa de noapte rămâne închisă până cel puţin la sfârşitul lunii ianuarie.
Danemarca, o ţară cu circa 6 milioane de locuitori, a înregistrat recent peste 20.000 de noi contaminări pe zi, mai multe zile la rând. Numai sâmbătă au fost înregistrate peste 25.000 de cazuri.
Cu toate acestea, oficiali din domeniul sanitar danez susţin că infectările au ajuns la o fază de platou, în condiţiile în care numărul de pacienţi internaţi la spital cu COVID-19 pare să se fi stabilizat la 700-800.