Sentimentele ostile faţă de restricţiile impuse în contextul pandemiei sunt în creştere în rândul populaţiei din Italia, unde numeroşi elevi au ieşit vineri pe străzile mai multor oraşe pentru a manifesta în favoarea revenirii în clasele de curs, informează dpa.
Vreme deja de multe luni de zile, milioane de copii şi de adolescenţi au fost şcolarizaţi doar la distanţă. Recent, guvernul de la Roma a promis că va lua în considerare redeschiderea graduală a şcolilor după Paşti.
Proteste ale elevilor, profesorilor şi părinţilor împotriva învăţământului la distanţă, considerat ineficient, au fost planificate în 60 de oraşe din Italia, printre care Milano, Florenţa, Roma şi Napoli, potrivit agenţiei de presă Ansa.
‘Am obosit să stăm acasă’, a declarat pentru Ansa la Torino una dintre persoanele care au organizat protestele, Carola Messina, din partea grupului Priorita alla scuola (Prioritate pentru şcoală). ‘Nu credem că ei vor redeschide (şcolile) după Paşti’, a spus ea.
Închiderea de durată a şcolilor constituie un motiv de critici în Italia încă de la începutul primului val al pandemiei, în 2020. Experţi guvernamentali iau în calcul testări săptămânale în toate şcolile, potrivit cotidianului La Repubblica. Oricum, ei nu exclud că un asemenea plan va fi costisitor şi greu de organizat.
În acelaşi timp, la Roma, artişti de circ în costume viu colorate au adus cai de carusel pentru a protesta împotriva restricţiilor. Potrivit reporterilor, angajaţi ai unor parcuri de distracţii de pe întreg teritoriul Italiei plănuiesc de asemenea să participe la demonstraţii.