Un număr de 14.165 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.478 la terapie intensivă, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În total, 65.775 persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 16.635 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României. a precizat GCS.
De asemenea, 48.144 persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 99, potrivit GCS.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.033 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.