Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.852 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 335.300 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat marţi Grupul de Comunicare Strategică.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite trei dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie 2020, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.