Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, un număr de 5.708 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 897.100 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, structurile abilitate ale Poliţiei au întocmit, vineri, şapte dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal, în care sunt cercetate opt persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.827 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 875 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. GCS reaminteşte cetăţenilor că MAI a operaţionalizat, începând cu data de 4 iulie 2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.